A.N.P.C.

Pe scurt despre drepturile consumatorilor la achizitiile online

A.N.P.C

Comertul online este intr-un proces de crestere accelerata. Acest tip de afacere se bazeaza pe relatia de incredere intr-o masura mult mai mare decat comertul traditional si, totodata, mediul virtual expune consumatorul unor riscuri noi.
 
Din aceste motive, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor anticipeaza cateva posibile intrebari ale consumatorilor, ce pot aparea in momentul deciziei de a cumpara online produse sau servicii, si ofera raspunsurile in acord cu legislatia in vigoare.
 
Amintim ca legislatia care reglementeaza drepturile consumatorilor la achizitiile online este OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii.
 
Puteti contacta comerciantul? Asigurati-va ca operatorul economic furnizeaza informatii despre nume, adresa geografica, telefon, adresa de e-mail – toate aceste informatii trebuie sa fie clare si inteligibile si sunt obligatorii pentru comerciant.
 
Va doriti un anumit produs sau serviciu? Asigurati-va ca site-ul afiseaza toate informatiile despre principalele caracteristici ale produselor si serviciilor comercializate, inclusiv pretul total al acestora, pentru a putea fi siguri ca acestea sunt ceea ce va trebuie.
 
Intentionati sa cumparati continut digital (jocuri, carti, muzica, software)? Asigurati-va ca primiti informatii despre modul in care conținutul digital poate fi folosit, interoperabilitatea relevanta - mediul hardware și software standard cu care conținutul digital este compatibil (sistemul de operare, versiunea necesara și anumite caracteristici hardware), eventualele restictii tehnice.
 
Stiti din ce se compune pretul total? Acesta este format din pretul produsului sau serviciului, taxa pe valoare adaugata care poate fi inclusa sau nu in pretul produsului, taxele de livrare si eventuale alte costuri suplimentare despre care comerciantul trebuie sa va informeze si sa va ceara acordul inainte de a da click pe butonul “cumpara”.
 
Stiti cat costa livrarea unui produs sau serviciu? Comerciantul trebuie sa va informeze despre modalitatile de livrare disponibile si pretul aferent acestora chiar in pagina de prezentare a produsului.
 
Ati gasit in pagina de prezentare a produsului informatia despre dreptul de retragere? Prin legislatie, dispuneti de 14 zile in care puteti sa va razganditi. Trebuie sa returnati produsele la adresa indicata de comerciant, achitand taxa de transport si fara sa motivati renuntarea la achizitie.
 
Tineti cont ca operatorul economic trebuie sa va puna la dispozitie – in format electronic – un formular de retragere sau sa va ofere posibilitatea de a completa orice alta declaratie prin care sa va exprimati decizia de retragere din contract.
 
Comerciantul nu a furnizat in mod clar informatii despre dreptul de retragere din contract? In acest caz, perioada in care puteti returna produsul se prelungeste la un an. Perioada de retragere se calculeaza din momentul in care consumatorul  primeste produsele.
 
Exista produse in cazul carora nu este aplicabil dreptul de retragere din contract? Da, cum ar fi produsele care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid sau produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protectie a sanatatii sau din motive de igiena si care au fost desigilate de consumator, produsele care au fost executate dupa specificatiile consumatorului, ziarele sau periodicele care nu au fost livrate in baza unui abonament. De asemenea, furnizarea de continut digital care nu este livrat pe un suport material, daca livrarea a inceput cu acordul expres al consumatorului. Despre toate aceste produse exceptate de la dreptul de retragere, comerciantul trebuie sa va informeze chiar din pagina de prezentare a produselor.
 
In cat timp primiti banii inapoi pentru produsul returnat? 14 zile din momentul retragerii. Asigurati-va ca in pretul de rambursare a fost inclus si costul livrarii.
 
Atentie! Consumatorul este responsabil doar in ceea ce priveste diminuarea valorii produselor rezultata din manipularea acestora. Aceasta diminuare a valorii nu trebuie sa fie descurajanta, consumatorul poate sa-si exercite dreptul de retragere. Totodata, consumatorul nu este responsabil pentru diminuarea valorii produselor in cazul in care comerciantul a omis sa-l informeze despre dreptul de retragere.
 
Afiseaza site-ul informatii despre existenta garantiei legale? In conformitate cu legislatia Uniunii Europene, inainte de a achizitiona un produs, comerciantul trebuie sa va informeze in mod clar si usor de inteles despre existenta garantiei legale de minim doi ani.
 
Tineti cont ca aveti dreptul ca bunurile defecte sa fie reparate sau inlocuite in termen de doi ani de la cumparare in intreaga Uniune Europeana. Daca repararea sau inlocuirea nu este posibila, aveti dreptul la o rambursare sau o reducere de pret. Aceasta garantie legala este obligatorie si comerciantul nu poate pretinde altfel sau reduce durata acesteia!
 
Va este oferita garantia comerciala? Verificati inainte ce servicii sunt oferite in garantie si ce defecte si situatii sunt acoperite (de exemplu, acopera daunele accidentale). Verificati cine ofera garantia comerciala (numele si datele de contact ale garantului) si care e durata si momentul de intrare in vigoare a acesteia. La achizitii transfrontaliere, exista restrictii geografice a acoperirii garantiei comerciale.
 
Sunt clauzele contractuale clare si inteligibile? Ar trebui sa poti consulta Termenii si Conditiile aplicabile, informatiile fiind puse la dispozitie chiar in pagina de prezentare a produsului. ANPC recomanda citirea informatiilor continute in Termeni si Conditii in totalitate si intotdeauna inainte de a achizitiona produsul sau serviciul.
 
Aveti o problema? Anuntati in scris comerciantul care a vandut marfa si solicitati rezolvarea problemei. Comeciantul trebuie sa va informeze despre politica de solutionare a reclamatiilor. In cazul in care este vorba de un comerciant dintr-un alt stat membru, va puteti adresa reprezentantului local al Centrului European al Consumatorilor.
 
Este important sa tipariti la imprimanta comanda dumneavoastra si clauzele si conditiile ce apar pe site la momentul cumpararii, pentru situatia in care ulterior aveti de rezolvat o disputa cu comerciantul.
 
Cunoasterea limbii in care sunt oferite informatiile pe site va permite sa faceti o alegere conforma cu intentiile dumneavoastra.

Fii primul care află noutățile!

Abonează-te la newsletter și vei primi informații exclusive, oferte speciale și multe altele direct în inbox-ul tau.

Close