Cum alegi sacul de dormit potrivit?

Somnul este foarte important atât pentru cei mici cât și pentru noi, părințîi. De aceea m-am gândit  primul articol  fie despre sacii de dormit care ne ajută  avem un somn liniștit.

Sacii de dormit pentru copii au revoluționat în ultimul deceniu modul în care părințîi îi pun pe cei mici la culcare. Pentru neinițiațiaceștia sunt ușor diferiți față de versiunile pentru adulți utilizați pentru camping și excursii – copilul poartă sacul  o haina, cu un fermoar cu deschidere în jos în partea din față sau cu fermoar lateral cu deschiderea tot de sus în jos. Spre deosebire de o haina, în partea de jos sacul este închis și ar trebui  fie fără mâneci pentru a ajută la evitarea supraîncălzirii.

Sacul de dormit înlocuiește pilota sau pătură cu care se acoperă cel mic, astfel încât ce ar mai trebui  aveți este un cearceaf peste salteaua patutului.

Sub sac îi dați celui mic doar pijamala normală, cu unele ajustări  în funcție de temperatura camerei: poate doar un body pe o noapte fierbinte, sau o pajama groasă pe o noapte mai rece.

Deși pot există multe invențîi noi pentru copii, credem  sacii de dormit întradevăr fac viață mai ușoară pentru o mulțime de motive:

  1. Nu e nevoie  jonglați în jurul saltelei cu plapume și paturici când puneți la culcare bebelușul  ajungă până la urmă  fie dată noaptea pilota la o parte lăsând brațele și picioarele reci, sau mai rău pătură  ajungă  acopere capul bebelușului ducând la alte probleme.
  2. Este ușor de împachetat și poți -l iei cu ține când călătorești sau vizitezi prietenii sau rudele. Unii copii sunt mângâiați de familiaritatea sacului de dormit, chiar dacă patul și camera îi sunt necunoscute.
  3. Pentru  sunt închiși în partea de jos, sacii de dormit pot împiedică eforturile sugarori și copiilor mici  escaladeze pătuțul. De asemenea îi protejează  nu-și bage piciorușele printre grațiile patutului
  4. Copilul tău stă frumos și confortabil când îl hrănești pe timpul nopții deoarece el poate rămâne în sac și nu se va trezi când îl așezi înapoi în pătuțul lui.

Lucrurile pe care  le iei în considerare atunci când cumperi un sac de dormit:

Grosimea

Cei mai mulți saci de dormit vin cu un rating de tog, care este o măsură a căldurii sale.  Aceștia sunt considerabil mai subțiri decât la plapumele pentru adulți, dar nu fi preocupat de acest lucru – copiii au nevoie de grosimi mult mai mici la îmbrăcămintea lor.  un ghid:

– 2 la 2.5 tog este potrivit pentru orice utilizare din timpul anului, altul decât mijlocul verii. Sacii de dormit KidsDecor care se potrivesc pentru aceste grosimi sunt cele de toamna – iarnă.

– 0,5 sau 1 tog sunt mai subțiri și concepute pentru nopțile de vara și un pui de somn pe timp de zi. Sacii de dormit KidsDecor care se potrivesc pentru aceste grosimi sunt cele de primăvară – vara.

Dimensiunile

Este esențial  sacul de dormit  aibă mărimea potrivită pentru copilul tău – în cazul în care gaură gâtului este prea mare, capul lor ar putea alunecă în jos în interiorul sacului, lucru care ar putea fi periculos.

Unii saci pot fi folosiți numai atunci când copilul ajunge la 3 su 4 luni – dacă aveți un nou-născut mai mic, veți avea nevoie de lenjerie de pat alternativă inițial sau un sac de dormit pentru nou născut. O modalitate de a gestiona acest lucru este de a cumpără lenjerie de pătuț sau paturici pentru coșuri sau pătuțuri pentru primele luni de viață ale bebelușului sau de a folosi o pătură scutec  (pentru nou născutși apoi trecerea la saci de dormit mai târziu, pe când mutați copilul într-un un pat adecvat.

Odată ce copii se obișnuiesc cu sacii de dormit, ei pot dormi mult mai bine în ei până la o vârstă mai mare: 5-6 ani. Astfel în timpul nopții nu se mai dezvelesc și dorm mai linișțiți

Țesături și umpluturi

Straturile exterioare ale sacului trebuie  fie moi pentru pielea delicată a copilului tău. Materialele folosite în general  fie naturale, cum ar fi bumbacul care permite corpului  respire, decât cele artificiale. Sacii de dormit groși au o umplutură din poliester, dar au partea exterioară 100% din bumbac.

Detalii importante

  1. Indiferent  achiziționați un sac de dormit de vara sau de iarnăverificați  acesta  fie cusut bine,  nu aibă accesorii pe care cel mic le-ar putea descoperi și cu care s-ar putea răni (care ar fi un pericol pentru ei)
  2.  aibă protecția din material la capătul superior al fermoarului pentru a împiedică deschiderea accidentală a sacului dar și rănirea bebelușului cu cheiță fermoarului
  3. Formă sacului în partea de jos  fie mai rotunjită și mai mare decât partea superioară pentru a permite bebelușului  poată da din piciorușe fără  se simtă “încătușat

Încearcă-l și spune-ți părerea!

3+