#JurnalulMamei - Mamicile nu au varsta

Sunt o mamica tanara (28 de ani) - de parca mamicile ar avea varsta...

“Meseria” aceasta de mamica nu cunoaste vreo varsta, caci simti îngrijorarile, bucuriile, tristetile si entuziasmul copiilor tai chiar si la 100 de ani.

Am doi copii superbi, activi, zambitori si, slava Domnului, sanatosi.

Scriu aceasta ca o încurajare pentru mamicile tinere sipentru cele care au pierdut sirul noptilor nedormite.

Primul copil m-a luat pe nepregatite din punctul de vedere al orelor dormite (atat de putine!). Cu o energie debordanta la purtator, am considerat mereu somnul ca pe ceva neinteresant, neatragator, nefolositor. Asa ca am fost mereu “în priza”.

Dar m-am “calit” dupa un timp. Si, desi initial m-am simtit luata cu asalt de viata insasi, incet, incet am inceput sa tin pasul cu puiutul meu si am inceput sa pretuiesc fiecare clipa: fiecare zambet, fiecare strigat de entuziasm, primul gangurit, primul cuvant, primul pas...

Chiar si noptile nedormite le faceam prilej de cantec si de joaca. Am construit amintiri puternice, pe care copilul sa le ia cu el inviata.

In urma cu trei luni am devenit mama pentru a doua oara. Un alt baietel (ce frumooooos e sa fii mama de baieti) a umplut de bucurie caminul nostru.

Acum suntem patru oameni fericiti, impliniti, care intampina cu zambet fiecare zi si o considera un har.

Iar in vremurile acestea tulburi pe care le traim, am invatat ca a ne avea unii pe altii este cea mai mare realizare.

Am invatat ca oamenii sunt pretiosi si ca a fi parinti e o chemare inalta, o invitatie la fericire.

Cu drag,

O mamica binecuvantata

Camelia Rus

Fii primul care află noutățile!

Abonează-te la newsletter și vei primi informații exclusive, oferte speciale și multe altele direct în inbox-ul tau.

Close